Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în conferința de presă comună cu Maia Sandu la Chișinău că Republica Moldova se poate baza pe statul român în contextul crizei de securitate declanșată de Rusia în urma invaziei din Ucraina:
„Ne-am concentrat în convorbirile de astăzi asupra consecințelor armate ale Federației Ruse împotriva Ucrainei. România și Republica Moldova ca vecini ai Ucrainei trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a face față cât mai eficient acestor efecte.
De aceea am venit astăzi la Chișinău împreună cu premierul Nicolae Ciucă cu un mesaj puternic: România este alături de Republica Moldova și de toți cetățenii săi, așa cum a fost mereu.
Pe noi puteți să contați. Pe lângă România, alături de dumneavoastră se află toate statele comunității europene și euroatlantice. În aceste momente complicate vreau să îmi exprim aprecierea pentru efortul impresionant în primirea și îngrijirea persoanelor care caută refugiu din cauza războiului din Ucraina”, a spus Klaus Iohannis.
Iohannis a reacționat după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat în unanimitate recunoașterea stării de ocupație a regiunii transnistrene a Republicii Moldova de către Rusia:
„Rezoluția are valoare de declarație politică, însă problema transnistreană este o problemă a Moldovei. Trebuie rezolvată aici, în formatele internaționale recunoscute cu respectarea suveranității și integrității teritoriale și fără să afecteze parcursul proeuropean al Republicii Moldova”.