Senatorul PSD Florian Bodog: ‘Am reușit să îmbunătățim OUG a Guvernului PNL privind CORONAVIRUSUL’

Senatorul PSD Florian Bodog: 'Am reușit să îmbunătățim OUG a Guvernului PNL privind CORONAVIRUSUL'
Sursă foto: Facebook / Florian Bodog

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog (PSD), anunță că, marți, în Comisia de Sănătate a Senatului au fost adoptate două măsuri importante, care vin să ajute pacienții din România.

“În primul rând, am reușit să îmbunătățim Ordonanța de Urgență a Guvernului PNL privind Covid-19, în sensul creșterii cantităților de materiale sanitare și de medicamente ce vor putea fi achiziționate pentru protejarea populației împotriva coronavirusului, precum și suplimentarea finanțării pentru aceste achiziții.

În al doilea rând, am reușitsă oprim măsura hoțească a PNL de privatizare a Sănătății. Am eliminat toate articolele din Ordonanța dată de Orban și Costache care vizau accesul spitalelor private la Programele Naționale de Sănătate și la sistemul național de Urgență. De asemenea, a fost prorogat până în anul 2025 termenul pentru plata contribuțiilor personale (coplata) de către pacienții care apelează la servicii medicale private”, scrie senatorul Bodog pe Facebook.

Senatorul mai precizează că PSD este pregătit să susțină în Parlament orice propunere care ține de siguranța sănătății cetățenilor.

Concret, senatorii au eliminat prevedereapotrivit căreia bolnavii cronici înscriși în programele naționale de sănătate pot alege unde se tratează, la stat sau la privat. Astfel, serviciile în privat pot fi furnizate dacă acestea excedează capacității furnizorilor publici.

De asemenea, copalata pentru servicii medicale prestate de sistemul privat se amână pentru cinci ani, până la 21 aprilie 2025. (Detalii AICI)