Forţele politice ar putea ajunge „la orice acord politic visează” Victor Ponta, dar nu pot înfrânge prevederile Constituţiei, a subliniat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.
„O altă formulă constituţională pentru reducerea cu o lună sau cu două luni a duratei actualei legislaturi nu există. Putem să ajungem la orice acord politic vizează domnul Ponta, dar nu putem înfrânge prin voinţa noastră politică, chiar şi unită, prevederile Constituţiei„, a declarat Sever Voinescu, potrivit Mediafax.
Pe de altă parte, Victor Ponta dispune acum o majoritate „cu care îşi poate trece bugetul (prin Parlament – n.r.) dacă e atât de sigur că va câştiga detaşat alegerile, cum tot spune” mai arată Voinescu, care consideră că premierul lansează ”false întrebări” pentru a acoperi neregilile din interiorul USL.
Premierul Victor Ponta a declarat joi că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, pentru ca noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, deși ar exista un mic impediment constituțional.