Sorin Cîmpeanu, reacție în scandalul burselor elevilor: „Bugetul în anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020”

Sorin Cîmpeanu, reacție în scandalul burselor elevilor: Bugetul în anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reacționat după ce asociațiile de elevi l-au acuzat că vrea să taie numărul celor care beneficiază de bursele de merit. Potrivit unui ordin, bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9,50, față de 8,50 cum era până acum.

Sorin Cîmpeanu, explicații în scandalul burselor de merit

Sorin Cîmpeanu susține într-un comunicat de presă că, de fapt, “cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: Unde este scăderea cuantumului burselor?”

“Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”, continuă ministrul Educației.

“Bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea și sunt destinate celor mai buni elevi. Pentru toți ceilalți există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa Bani de liceu.

  1. Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
  2. Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?
  3. Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”

Potrivit ministrului Educației, până în anul 2020, inclusiv, bursele de performanță, de merit, sociale și de studiu au fost finanțate doar de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Ministrul Educației susține că bugetul burselor elevilor in anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020.

“Ne întrebăm încă o dată: UNDE este SCADEREA fondului de burse? Creșterea fondului de burse de aproape 4 ori între 2020 și 2022 nu este corelată în niciun fel cu afirmația conform căreia Guvernul dorește să micșoreze fondul de burse al elevilor”

Numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social.

“Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Deci, a treia întrebare ar fi: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?

Precizăm că, din datele transmise de către inspectoratele școlare, în anul școlar 2021-2022, rezultă că un număr de 753.400 de elevi, reprezentând 53% din numărul total de elevi eligibili pentru burse, au medii cuprinse în intervalul 8,50 și 10, dintre care 346.698 de elevi au avut medii peste 9,50, reprezentând 25% din numărul total de elevi eligibili”.

Ordinul semnat de Ministrul Educației

Ordinul care stabilește noile criterii generale de acordare a burselor elevilor a fost analizat în cadrul Comisiei de Dialog Social înca din data de 11 octombrie 2021.

“De altfel, chiar într-una dintre variantele propuse de reprezentanții elevilor în data 14.09.2021 se menționa acordarea burselor de merit pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv media generală între 9,50 și 10, nota 10 la purtare în anul anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar pentru elevii aflați în clasa a V-a.

Precizăm că Ministerul Educației monitorizează în permanență evoluția și va realiza o analiză a rezultatelor obținute prin aplicare acestei măsuri de sprijin și stimulare a performanțelor elevilor putand propune, dacă va fi cazul, modificări ale criteriilor generale de acordare a burselor.

Totodată, reiterăm faptul că suma prevăzută cu această destinație în Legea bugetului de stat pentru anul 2022 va fi utilizată, în exclusivitate, pentru plata burselor elevilor”.