Călin Popescu Tăriceanu amenință Guvernul Orban cu moțiunea de cenzură, dacă desființează Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) prin OUG sau prin angajarea răspunderii.
“Noi, cei de la ALDE, am putea să dăm tonul în această chestiune, a moțiunii de cenzură.
Vă reamintesc că acordul semnat cu premierul Orban prevedea în mod special SIIJ. Atunci am spus că suntem de acord ca în Parlament să existe o dezbatere legată de toată legislația legată de funcționarea Secției. Sunt anumite lucruri care trebuie corectate.
Pe de altă parte, rămân la convingerea că trebuie să existe în România și o responsabilitate a magistraților. Nu vreau să ne întoarcem la perioada de dinainte de 2016, când nu exista niciun feld e urmă de responsabilitate și am asistat cu toții la derapaje grave”, a spus Tăriceanuîntr-o conferință de presă.
Tăriceanu NU vrea desființarea SIIJ și amenință Guvernul Orban: ‘ALDE ar putea da tonul moțiunii de cenzură’