Premierul Viorica Dăncilă i-a primit, la Palatul Victoria, pe secretarul general al Comisiei Europene și pe șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene, pentru a discuta despre stadiul pregătirilor României pentru preluarea, în 2019, a președinției rotative a Consiliului UE. Dăncilă a declarat că obiectul României în perioada respectivă va fi acela”de a pune cetățeanul european în prim-plan”.
”Înalții funcționari europeni se află la București într-o vizită care se derulează tradițional în statul membru al Uniunii care se pregătește să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene. Vizita este înscrisă în calendarul dens de dialog al Guvernului României cu partenerii europeni, state membre sau instituții europene, din semestrul al doilea al acestui an. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a trecut în revistă stadiul avansat al procesului intern de pregătire a viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în primele șase luni ale anului viitor și a exprimat aprecieri pentru sprijinul acordat de Comisia Europeană.
Șeful Executivului a reafirmat, cu acest prilej, angajamentul României de a asigura o Președinție eficientă și pragmatică a Consiliului Uniunii Europene, capabilă să răspundă provocărilor cu care se confruntă Uniunea în această perioadă. Premierul Dăncilă a reamintit obiectivul asumat de România de a pune cetățeanul european în prim-planul activității sale, pe perioada exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, într-un efort coerent de a răspunde, prin rezultatele pe care le vom obține, așteptărilor celor peste 500 milioane de locuitori ai Uniunii”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Motto-ul președinției României la Consiliul UE va fi: ”Coeziunea, o valoare comună europeană”.
”Întâlnirea prim-ministrului cu înalții funcționari europeni a fost urmată de o reuniune a membrilor Guvernului dedicată pregătirii Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, la care oficialii europeni au fost invitați să participe. În cadrul acesteia, ca și pe parcursul discuțiilor care au urmat în seria de întâlniri separate ale reprezentanților Comisiei Europene cu o parte a membrilor Guvernului României, au fost abordate principalele dosare europene aflate în negociere la nivel comunitar, care se vor regăsi pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, se mai arată în comunicat.