Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic. Despre mobilitate și performanță musculară (VIDEO)

Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic. Despre mobilitate și performanță musculară (VIDEO)
Foto: captură B1 TV

Alina Bădic și invitata sa din ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, conf. univ Georgiana Tache, au discutat despre legătura dintre mobilitate și performanță musculară, precum și despre ceea ce determină efectiv scăderea masei și a forței musculare.

În a doua parte a emisiunii, Alina Bădic și Eugen Mîrtz au abordat subiectul energiilor negative.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic. Ce a spus Georgiana Tache despre mobilitate și performanță musculară

Întrebată care este legătura între mobilitate și performanță musculară, Georgiana Tache a spus: „Legătura între mobilitate, sau posibilitatea noastră de a desfășura activitățile fizice, și performanța fizică este următoarea – noi suntem ființe vii, suntem ființe mobile și trebuie să ne deplasăm sau trebuie să desfășurăm activitățile noastre de zi cu zi. Activitățile din viața cotidiană, de exemplu, activitățile gospodărești, cum gătim, cum facem cumpărături, cum facem curățenie, apoi sunt activitățile de autoîngrijre, cum ne spălăm, cum ne îmbrăcăm, sunt activitățile profesionale, cele în domeniul ocupațional. De asemenea, sunt cele de deplasare, adică plecăm din casă și unde ne ducem, la cumpărături, la serviciu, în parc, unde avem o destinație anume. Nu în ultimul rând, sunt activitățile legate de desfășurarea timpului liber sau activități fizice. Toate înseamnă că noi ne mișcăm, că avem activitate și ne mobilizăm, și trebuie să avem un nivel al acestei activități, adică ea să se desfășoare cap-coadă pe parcursul unei zile cu o anumită viteză. Cam asta este vorba despre performanța fizică”.

„Când avem o astfel de performanță musculară sau fizică scăzută înseamnă că ne este greu să ne ridicăm de pe scaun, ne este greu să ne cărăm cumpărăturile. Dacă liftul nu funcționează, ne este deosebit de dificil să urcăm treptele. Dacă vrem să ajungem mai repede că suntem în întârziere și vrem să mergem alert sau alergăm, poate ne și împiedicăm, ne dezechilibrăm, cădem sau obosim foarte rapid. Dacă se schimbă stopul, nu mai apucăm să traversăm strada. Deci, o serie de disfuncționalități, dizabilități care apar și care n-ar fi fost până atunci. Viața noastră capătă altă întorsătură”, a adăugat specialista în nutriție.

Întrebată ce determină scăderea masei și a forței musculare, ea a explicat: „Ca să ajungem în situația în care ne scade și masa musculară, și forța musculară, și de aici performanța fizică și toate activitățile acelea sunt deficitare, vorbim despre nutriție corespunzătoare, aport proteic, de vitamină D sau de magneziu, alte minerale, vorbim despre activitate fizică pentru că masa muculară se depreciază dacă nu avem un anumit nivel al activității fizice. Vorbim de suplimente, de medicamentele, atenție, pe care le luăm și care pot deprecia masa musculară, sau de suplimentarea anumitor hormoni datorită faptului că pe măsură ce înaintăm în vârstă constelația hormonală se schimbă”.