Alina Bădic și invitații săi din ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, Anca Dimancea și Marian Golea, au vorbit despre caracteristicile lunii ce urmează, Luna Calului sub element de Foc Yang.
Întrebată la ce se referă aceste conflicte și care ar fi caracteristica lunii ce urmează, Anca Dimancea a explicat: „Sunt două elemente de Foc Yang, un foc puternic, arzător. Intrăm într-o lună de vară mult mai puternică și întotdeauna zodia Cal este o zodie foarte independentă și încăpățânată. Pe de altă parte, avem o axă sud-nord foarte afectată. Calul ocupă sectorul de sud, așadar este un sector destul de afectat din mai multe puncte de vedere. Pot să fie mai multe agresiuni, pot să fie conflicte armate. Pot să fie probleme în partea de nord, de asemenea, pentru că e o axă afectată nu numai pentru țara noastră, (ci) pentru zona aceasta a Europei”.
„Mai este o axă foarte afectată, axa est-vest. Așadar, toți cei care au orientarea casei, de exemplu, sau ușa de la intrare, care este și ea importantă, în aceste sectoare, trebuie mai multă atenție din toate punctele de vedere, chiar și la sănătate. Vorbim despre elemente pentru luna aceasta. Într-adevăr, spuneai de conflicte armate mai multe, se pot înmulți. Pot să se înmulțească incendiile, din păcate. Focul Yang nu aduce o stabilitate, din păcate”, a adăugat Anca Dimancea.
Marian Golea estimează că „nemulțumirea va fi la cote maxime”.
„Nemulțumirea va fi la cote maxime. Al doilea lucru, acest foc pe foc, în Feng Shui, în momentul în care te lovești de el și mai ales în anumite sectoare ale casei, se numește chiar «foc la casa împăratului», ceea ce înseamnă de apariția de focuri, de incendii în diverse locuri. Trebuie foarte multă atenție! Acest foc pe foc mai înseamnă foarte mare atenție pentru cei născuți în `66, pentru șobolanii care au și ei mult foc în chart, pentru că pot apărea probleme legate de circulație, de inimă. Este o lună destul, destul de urâtă”, consideră Marian Golea.