Asociația Națională pentru Restituirea Proprietății nu pot să le dea înapoi proprietățile celor care au rămas fără case pe vremea comuniștilor, din cauza falșilor proprietari care au încasat zeci de milioane de euro.
Vina o poartă executorii, care au colaborat cu rechinii imobiliari pentru a înșela instituția. Unii dintre aceștia au obținut mai multe despăgubiri în baza unor retrocedări ilegale, alții au primit despăgubiri supraevaluate, spune șeful instituției.
Șeful ANRP, George Băeșu, susține că cei care au înșelat instituția au fost ajutați de executori judecătorești, unii au obținut mai multe despăgubiri în baza unor retrocedări ilegale, alții au primit despăgubiri supraevaluate – cum este cazul prezentat de procurorii DNA în dosarul în care este implicată și fosta șefă DIICOT, Alina Bica, – iar alții au luat bani fără a avea acte care să dovedească că sunt într-adevăr foști proprietari, scrie EVZ.
„Avem oameni care și-au luat banii de două ori în 2014 și asta doar datorită executorilor judecătorești. Avem oameni care și-au încasat banii în două dosare de executare cu doi judecători executori diferiți. Avem oameni care au pierdut în instanță, care au renunțat la executarea silită (a ANRP – n.r.), iar executorul a folosit banii aceia pentru a rezolva un alt dosar de executare (al aceleiași persoane n.red). Nouă nu ne-a zis nici executorul și nici partea care a luat banii și am ajuns ca, atunci când am avut bani, să îl mai plătim o dată. Iar acum trebuie să recuperăm banii”, explică Băeșu.