Militarii din cadrul Forței de Răspuns a NATO au ajuns în România. Astfel, 235 de militari francezi și mijloace tehnice au sosit la Baza Kogălniceanu.
„Încă 235 de militari francezi și mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, conduși de colonelul Vincent Minguet, au sosit marți, 1 martie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, alăturându-se celor 40 deja sosiți în ultimele zile în România.
Batalionul francez ajuns în țara noastră reprezintă primul element terestru al Forței de Răspuns a NATO dislocat în Romînia, ca urmare a deciziei Consiliului Nord-Atlantic din data de 25 februarie.
„NATO a activat planurile de apărare în vederea consolidării comenzii și controlului forțelor aliate și pentru a facilita reacția rapidă a capabilităților militare de-a lungul granițelor aliaților, iar elementul precursor al Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy a sosit în
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în cursul zilei de luni, 28 februarie.
În total, 500 de militari francezi și 300 belgieni, parte a componentei terestre a Forței de Răspuns a NATO, se vor alătura militarilor români în cadrul măsurilor dispuse pentru consolidarea flancului estic al Alianței”, mai infomrează MApN.