Tribunalul Galați a luat o decizie cel puțin neobișnuită în cazul a doi frați acuzați de trafic de droguri. Instanța gălățeană a decis să nu îi închidă pe cei doi tineri pentru că nu reprezentau un pericol social, însă i-a obligat să muncească în bibliotecă timp de 80 de zile, scrie Adevărul.
Cazul fraţilor Abid Haissam şi Abid Hamid care erau acuzaţi de trafic de droguri în formă continuată a provocat o dezbatere intensă pe holurile palatului de justiţie.
„Ce naiba or să facă ăia acolo? Cred că vor trage pe nas praful din arhive”, a afirmat unul dintre avocaţii angrenaţi în discuţie.
Profesorul Zanfir Ilie, directorul bibliotecii „V.A.Urechia” din Galaţi a aflat despre soluţia instanţei din presă şi s-a arătat foarte surprins că doi traficanţi de droguri au fost repartizaţi pentru a munci în instituţia pe care o conduce.
„Mi-au mai trimis astă iarnă un tâlhar, pe care l-am folosit la curăţat zăpada din curte. A fost de folos, nu am ce spune. Însă cu din ăştia care vând droguri mă cam tem să lucrez. Sper că poate nu-i învaţă prostii pe ăştia, ai mei, de la bibliotecă”, a declarat directorul instituţiei de cultură.
Zanfir Ilie s-a arătat amuzat de remarca avocaţilor cum că fraţii Abid ar putea „trage pe nas praful din arhive”.
„Din nefericire pentru ei, nu există prea mult praf în arhivele noastre. Noi avem un sistem performant de condiţionare a aerului în încăperile unde avem lucrările de valoare. Nu că i-aş duce acolo, că nu cred că este cazul”, a mai spus profesorul.