STUDIU: Mai puțin de o treime dintre femeile care au născut sunt încurajate de angajatori să revină pe piața muncii

STUDIU: Mai puțin de o treime dintre femeile care au născut sunt încurajate de angajatori să revină pe piața muncii
Foto: perfecte.ro

Mai puțin de o treime dintre femeile care au născut sunt încurajate să revină pe piața muncii, potrivit unui studiu realizat de o firmă specializată în analize de resurse umane.

„Angajatorul nu avea încredere în mine să mă angajeze, deoarece credeau că nu mă pot descurca la locul de muncă din cauza stresului, din cauza gândului la copilul de acasă, că este foarte mic”, spune o tânără care a încercat să obțină un program flexibil, dar nu a găsit înțelegere din partea șefilor.

În schimb, legea spune că angajatorii sunt obligați să asigure femeilor, în primele şase luni de la întoarcerea din concediul de maternitate, acelaşi post pe care îl ocupau înainte de naştere, singurele excepţii fiind restructurarea şi falimentul companiei, notează digi24.ro.

Din această cauză, multe femei prelungesc perioada de concediu sau renunță la serviciu. În același timp, angajatorii recunosc că femeile întoarse din concediul de maternitate sunt mai organizate și se ambiționează să atingă obiectivele în cel mai scurt timp.