Un drum care leagă județele Botoșani și Iași a fost reabilitat în urmă cu doi ani, dar se strică pe zi ce trece, văzând cu ochii.
Drumul județean care pornește din comuna Flămânzi ajunge până la limita cu județul Iași, având o lungime de 13 kilometri.
Reparația a aparținut unei firme care a primit 5 milioane de lei înainte de începerea lucrărilor, iar în momentul recepției ar mai fi trebuit să primească încă pe atât, scrie digi24.ro.
Însă, recepția nu a mai avut loc, iar autoritățile spun că șoseaua a început să se deterioreze înainte de inaugurare, dar constructorul a refuzat să remedieze problemele.
Pe de altă parte, firma de construcții a dar în judecată CJ Botoșani pentru a primi și restul de bani.
La rândul lor, autoritățile au decis să acționeze și ele firma în instanță.
Dar deocamdată încearcă să găsească noi fonduri și o nouă firmă de construcții care să repare drumul.