Valentin Ionescu, director la Sectorul Asigurări din ASF, a respins în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat că autoritatea nu a luat în timp util măsuri pentru a preveni un nou faliment pe piața RCA, în cazul Euroins. Acesta a spus că pe site-ul ASF au fost publicate concluziile controalelor desfășurate și că doar cine nu a vrut să citească nu a văzut:
„ASF a avut mai multe controale la această societate și nu numai la această societate. Am avut în doi ani 62 de controale în toată piața asigurărilor. La Euroins, 17 controale din 2020. S-au soldat cu 26 de sancțiuni, peste 16 milioane amenzi, amenzi istorice a primit această societate. Noi am intrat și am verificat gradual. Am identificat și fapte mai puțin grave, dar în ultima perioadă an identificat fapte destul de grave. Constatarea stării de insolvență a fost evidentă. Nu puteam tolera astfel de situații în piață”.
Acesta a spus că Euroins a primit amenzi istorice și că ASF a luat o decizie „curajoasă’ prin retragerea autorizării:
„Societatea a fost supravegheată, controlată, amendată și pentru fiecare faptă pe care am identificat-o societatea a fost sancționată. La ultimul control care a durat mai bine de 6 luni a fost un control foarte amplu.
Noi am avut o investigație începând de anul trecut. Nu vreau să discut despre speculațiile din presă. Investigația noastră a urmărit pașii legali. De multe ori Euroins ne-a dat informații care nu au fost tocmai adevărate. Am avut un control legat de litigii. Societatea a ascuns un număr de litigii, nu avea rezerva făcută. A trebuit să verificăm pe site-urile instituțiilor judiciare din țară. Un proces care a avut o anumită durată.
Noi am comunicat pe site-ul autorității rezultatul când s-a făcut evaluarea activelor și pasivelor în ianuarie 2022. Euroins are și acolo un deficit de solvabilitate. Pe site-ul autorității tot timpul am comunicat. Cine a vrut să citească a văzut . E o decizie curajoasă pe care numai o autoritate decisă o poate lua”.