Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava, sfințit cu ocazia deschiderii sale oficiale

Aeroportul ''Ștefan cel Mare'' Suceava, sfințit cu ocazia deschiderii sale oficiale
Foto: facebook/ConsiliulJudeteanSuceava

Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a fost deschis duminică, în prezența a peste două sute de suceveni, oficialități județene și locale, dar și a ÎPS Pimen care a oficiat o slujbă de sfințire a obiectivului, relatează Agerpres.

Aeroportul a fost redeschis după ce a fost supus unor lucrări de modernizare în valoare de peste 105 milioane de lei, primiți prin finanțare europeană.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat că aeroportul este deschis traficului aerian intern și internațional și că timp de o săptămână va fi deschis tuturor celor în care vor să vadă cum a fost modernizat.

Totodată, el a precizat că în fiecare seară, de la ora 18:00, cei care se află la terminalul plecări vor putea viziona filmul ”Aurel Vlaicu” în regia lui Mircea Drăgan.

”Mircea Drăgan ne-a acordat permisiunea să-l difuzăm pe aeroport. El (n.r. — Mircea Drăgan) este cel care a regizat și capodoperele filmului românesc ‘Ștefan cel Mare’, ‘Frații Jderi’, ‘Neamul Șoimăreștilor’, care au fost filmate în Suceava. Vreau să-i mulțumesc pe această cale maestrului Drăgan că a fost extrem de deschis și ne-a ajutat să promovăm noțiunea de zbor aici la Suceava”, a spus Nechifor.

Nechifor a subliniat faptul că Aeroportul de la Suceava „va fi singurul aeroport din țară care respectă total prevederile Regulamentului 139 al UE, privind siguranța și securitatea aeroportuară”, dar și că este ”cel mai bine dotat” aeroport din România, după Otopeni.

Tags: