Firma ProAudioStore s-a ocupat de izolarea fonică a clubului Colectiv în care s-a petrecut tragedia, însă în acestă dimineață pe site-ul lor nu mai exista articolul despre această lucrare, scrie știripesurse.
„”Izolatie fonica,Tratament acustic Club Colectiv Bucuresti Strada Tabacarilor Nr 7 .Clubul se afla in incinta fostei fabrici Pionierul SA”, scria pana in aceasta dimineata pe site-ul in cauza.
În 2013, un alt articol de pe site oferea mai multe detalii despre renovarea clubului.
„Am aplicat pe tavan 400 mp de burete absorbant Audiotec ,grosime 30 mm. Acesta s-a lipit cu adeziv acustic profesional. Peste acest burete acustic audiotec s-a montat un tavan de lemn ,calculat pentru intarzierile de sunet din locatie. Barul a fost construit sub forma unui mare rezonator de banda larga. Pe langa tratamentul acustic s-au mai facut urmatorele lucrari : aplicare glet, aplicare lavabila, montajul containerului de la intrare, sigilare hidro si vopsit container, refacut bar caramida”, se scrie pe blogul citat.
„Firma care a realizat lucrarile de izolatie fonica si tratament acustic in #clubcolectiv a sters de pe site-ul lor articolul referitor la aceste lucrari. Este inca accesibil in google cache, si am facut un screenshot before-after, atasat acestei postari.
De ce au sters articolul de pe site? Poate ca nu a fost in regula tot acel lemn pus pe tavan? Sau toti cei 400 metri patrati de burete „ignifugat”? Ce clasa de ignifugare avea? Cum a fost proiectat sistemul de prevenire a incendiilor?
Cine este inginerul acustician care a realizat proiectul? S-a facut aprobarea normelor generale de prevenire a incendiilor? Cine a dat aceasta aprobare?
Sa speram ca aceste intrebari isi vor gasi raspunsul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, in cadrul dosarului penal care s-a deschis pentru acest tragic eveniment”, a scris pe pagina sa de facebook Florian Titus Ardelean, Sound Designer la Cinesound Europe si Post Production Supervisor la Aesir Studio.