Andreea Petruț, o ardeleancă prezentă în Piața Universității la protestele împotrva clasei politice, a fost martora momentului în care președintele Klaus Iohannis a ajuns printre tineri.
De altfel, tânără originară din Brașov consideră că șeful statului a trădat oamenii care l-au ales în urmă cu un an de zile.
„Nu ştiu dacă a fost intenţia lui, dacă a fost folosit de servicii ca pion într-un joc lucrat cu obiectivul de a linişti Piaţa, sau are o armată de consilieri efectiv bătuţi în cap. Dar omul ăsta, prin raportarea superficială la aceste proteste, prin mimarea unor consultări, prin mimarea unui dialog cu Piaţa a demonstrat că nu a înţeles nimic din mesajul Pieţei. A fost omul care ne-a dezbinat în loc să ne unească, ne-a dezbinat ong-uri şi ong-uri, ong-uri şi Piaţă, Piaţă şi Piaţă”, scrie tânăra pe Facebook.
O imagine care i-a rămas întipărită în minte este cea în care președintele a ajuns în Piață și oamenii care protestau erau călcați în picioare de SPP-iști.
„Consider emblematică imaginea care mi-a rămas în minte din îmbulzeala momentului când a aterizat în Piaţă, şi-l vedeam cum făcea paşi printre noi, iar cu fiecare pas, oamenii din jurul lui erau efectiv călcaţi în picioare de SPP-işti. Nu i-a păsat, a înaintat prin mulţime fără să-i pese că e prima dată când oamenii sunt efectiv agresaţi fizic în piaţă. Urât”, a încheiat Petruț.