În 22 de ani, din peste 8.000 de kilometri de cale ferată câte are România, Guvernul și CFR abia au reușit să reconstruiască 560, susține Asociația Pro Infrastructură. Principalele cauze țin de birocrație și calitatea slabă a proiectării plătită de CFR. Asociația mai susține că 280 kilometri din PNRR sunt atribuiți și în faza de proiectare, dar sunt slabe șanse ca aceștia să fie finalizați la termen.
„Reconstrucția căilor ferate, o pălărie prea mare pentru guvernul României și CFR. În urmă cu mai bine de 20 de ani, CFR a pornit o politică de demolare și reconstruire a magistralelor în principal pe fonduri europene și de pre-aderare.
„Performanțele” sunt dezolante: dintr-o rețea de peste 8000 km pe care mai circulă călători, în 22 de ani s-a finalizat reconstrucția doar pe vreo 560 kilometri de linie dublă care au înghițit cam toți banii europeni ieftini, cofinanțați de stat cu 20%”, susține Pro Infrastructură, într-o postare pe Facebook.
Cei aproximativ 560 km finalizați sunt pe coridorul principal Constanța-București-Predeal-Sighișoara-Simeria-Arad-Curtici.
Specialiștii afirmă că principala cauză ține de „blocajele birocratice spectaculoase” și dau și două exemple: scoaterea din circuitul forestier la Bătuța a durat 6 ani, iar descărcarea arheologică la Mintia va ajunge probabil la 7-8 ani.
O altă cazuă ține de calitatea slabă a proiectării plătită de CFR în prealabil.
În schimb, față de autostrăzi, aici există măcar un punct pozitiv: niciun contract major nu a fost reziliat la începutul sau jumătatea lucrărilor.
„280 kilometri din PNRR sunt atribuiți și deocamdată sunt în faza de proiectare: Arad-Timișoara, Lugoj-Caransebeș, Cluj-Napoca-Episcopia Bihor. Poate jaloanele din PNRR și faptul că au parțial un singur fir, deci circulația va fi închisă complet, vor ajuta loturile să progreseze mai rapid. Dar slabe speranțe…
320 de kilometri de cale ferată ce urmează a fi modernizată din temelii sunt în licitație și contestații. Craiova-Caransebeș (inclusiv un nou tunel în zona critică Balota) intră pe Programul Transport, urmașul POIM, care are deja mult mai multe lucrări decât bani disponibili. Pe Timișoara-Lugoj avem o licitație întârziată, deci termenul PNRR din 2026 este deja un vis frumos”, mai transmite Pro Infrastructură, pe Facebook.
Prin urmare, mai susține asociația, Moldova nu a văzut încă bani europeni pentru sectorul feroviar și finanțarea nerambursabilă este puțin probabilă fiindcă fondurile din Programul Transport nu mai ajung, iar ministrul Sorin Grindeanu (PSD) deja a dat de înțeles că s-ar putea folosi împrumuturi de la Banca Mondială.
Între timp, sindicaliștii din CFR anunță proteste, fiind nemulțumiți de salarizare.