Un centru SPA la standard internaționale a fost inaugurat de curând în comuna vâlceană Măciuca. Ideea i-a aparţinut senatorului PNL Dan Niţu. Liberalul nu a găsit că localnicii au alte nevoie și s-a ambiționat să termine construcția într-un and e zile.
Astfel, Dan Nițu a reuşit să atragă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană prin POR în valoare de 2,5 milioane de euro. Lucrările la cel mai modern SPA din sudul Vâlcii au demarat în mai 2014, iar la sfârşitul anului 2015, investiţia a fost finalizată, scrie voceavalcii.ro.
“Încă de la început, a fost un proiect ambiţios, foarte drag familiei noastre. Nu a fost uşor, însă am reuşit să construim piscine interioare şi exterioare, saună umedă şi uscată, sală de fitness, spaţii de relaxare, o mini-salină, masaj, terenuri de sport (două pentru tenis de câmp şi unul pentru mini-fotbal)”, susţine parlamentarul, proprietar al grupului de firme Damila şi finanţator al echipei de fotbal CSM Rm. Vâlcea.
Prin urmare, cei care care merg la central SPA din Vâlcea au parte de un adevărat răsfăț. Iar aceștia nu sunt cu siguranță localnicii, pentru că ei nu-și permit să achite 60 de lei pentru a beneficia de “dușurile emoționale cu ploi tropicale”.
O investiție de amploare și doar 18 locuri de muncă. Cam acesta este proiectul liberalului pentru sătenii din Măciuca.
“Vom crea şi 18 noi locuri de muncă. Noi ne propunem ca, după ce finalizăm totul, să atragem clienţi din Craiova, Rm. Vâlcea, oameni de afaceri, dar nu numai. Poate că, pe parcurs, îi convingem să investească aici. E o zonă superbă”, mai spune PNL-istul.