O stațiune din România pe care românii nu prea o cunosc a devenit vedetă pe Netflix

O stațiune din România pe care românii nu prea o cunosc a devenit vedetă pe Netflix

O stațiune din România a devenit vedetă pe Netflix, iar oamenii din întreaga lume au apreciat locul și peisajul de vis. Imaginile surprinse în această stațiune au făcut înconjurul lumii și i-au cucerit pe străini.

Stațiunea din România care a devenit vedetă pe Netflix

În luna septembrie a anului trecut, pe Netflix a avut premiera serialul documentar Flavours of Romania. Britanicul Charlie Ottley, cel care prezintă diferite zone din România, dar și specificul lor culinar, între altele, a găsit mai multe locuri spectaculoase chiar la noi în țară. Printre locurile prezentate, care au atras atenția străinilor, se numără stațiunea Colibița, potrivit CanCan.

Unul dintre locurile de poveste din România, care a devenit vedetă pe Netflix, este o stațiune spectaculoasă, aflată în județul Bistrița Năsăud. Stațiunea Colibița a fost promovată de Charlie Ottley, producătorul englez îndrăgostit de țara noastră, în cel mai nou sezon al seriei documentar Flavors of Romania.

Colibița este un sat în comuna Bistrița Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. Localitatea este așezată pe Valea Bistriței, între Munții Bârgău și Munții Călimani, pe malul lacului Colibița, numit și „Marea de la Munte”.

Lacul Colibița are o suprafață de 270 de hectare, o lungime de 13 kilometri și este situat la o altitudine de 900 de metri.
Stațiunea Colibița se afla în urmă cu ani de zile pe locul lacului cu același nume.

Însă, în anul 1979 s-a hotărât strămutarea satului Colibița pe dealurile din apropiere, în localitatea numită Mița, pentru a se amenaja în vale un lac de acumulare. Înainte de umplerea lacului, zona a fost curățată foarte bine, fiind scoși inclusiv copacii.

Sunt și turiști nemulțumiți de Lacul Colibița

Un român nemulțumit a scris că lacul este bun  numai pentru poze. Un turist, care a fost acolo în luna august a relatat experiența avută, scrie stiridecluj.ro.

”Drumul este excepțional, avand posibilitatea de a ajunge la el din doua directii.

Dar, daca vreti sa faceti baie sau sa pescuiti trebuie sa visati, pentru ca gardurile proprietarilor de cabane si terenuri sunt pana-n apa. Toți ”foștii comuniști” au cumparat ”si apa din lac” ținând cont că lacul este al statului, sute de garduri, un adevărat Alcatraz.