Senatorul USR, Ștefan Pălărie, a comentat cazul președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, în cadrul emisiunii Actualitatea, moderată de Tudor Mușat.
Ștefan Pălărie îl critică pe Iulian Dumitrescu, spunând că nu a văzut să se implice în cazuri care țin de județul lui, cum ar fi problema transportului elevilor la școală, să rezolve acest lucru, în schimb, “îl vedem că merge cu bolizi de lux. În calitate de reprezentant de vârf al PNL-ului, are alte priorități”.
„E simplu cazul, în opinia mea. Vedem că această coaliție PSD-PNL funcționează foarte bine, mai ales la furat, mai ales atunci când e vorba de a delapida banul public. Noi nu vedem nici școli moderne, nici spitale moderne, nici infrastructură modernă, dar, în schimb, vedem cum băieți deștepți pot să conducă bolizi de lux sau pot să locuiască în case penthouse de sute de metri pătrați, cu banii publici”, a spus senatorul.
„Acum, dacă ar fi să leg problema domnului legat de situația din Prahova, tocmai am citit astăzi un articol în care s-a spus că Asociația Transportatorilor din Prahova de astăzi intră în refuzul de a mai plăti sau de mai susține financiar transportul gratuit al elevilor, pentru că nu și-au primit banii de la Ministerul Educației și de la Inspectorat, nici în noiembrie, nici în decembrie. Eu nu l-am văzut pe domnul Iulian Dumitrescu să se lege cu lanțuri de instituții, să meargă la Ministerul Educației să spună ‘domnule, nu se poate, intrăm în riscul ca acești copii să nu mai ajungă la școală’. Îl vedem în schimb că merge cu bolizi de lux, deci probabil că dumnealui, în calitate de președinte al Consiliului Județean, dar mai ales de reprezentant de vârf al PNL-ului, are cu totul și cu totul alte priorități”, a mai precizat Ștefan Pălărie.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 01.02.2024, pentru Iulian Dumitrescu, președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals în declarații.
De asemenea, au fost puși sub control judiciar sora și cumnatul președintelui Consiliului Județean Prahova.