UPDATE: Potrivit surselor B1 TV, Ilie Bolojan a spus pe finalul ședinței că „putem să condamnăm acțiunea PSD pentru că e iresponsabilă; așa-zișii oameni de stat din PSD lucrează la dinamitarea statului”.
„Va fi o etapă până la care Guvernul funcționează într-o stare de interimat și va fi etapa în care Guvernul va trebui validat”, a mai spus Bolojan, punctând că nu vrea să-și încheie cariera pentru PSD.
„Cred ca putem da direcția de a nu accepta să fim anexa PSD”, le-a mai spus Bolojan colegilor de partid.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
În vreme ce PSD a făcut o ședință publică în care a votat să-i retragă sprijinul politic premierului liberal Ilie Bolojan, PNL și USR au avut ședințe separate, în spatele ușilor închise, pentru a-și face propriile strategii. Discuțiile în PNL s-au axat pe discrepanța dintre discursul public al social-democraților și ce au făcut ei, de fapt, în interiorul coaliției.
În ședință, Ilie Bolojan a admis că „noi a trebuit să facem lucruri într-o logică inversă, în loc să reducem cheltuieli de la stat, am fost puși în situația să începem invers”, dar asta deoarece „am avut niște termene foarte strânse”. El le-a mai spus colegilor liberali că acest lucru „a fost discutat în coaliții, în ședințe, acceptat de toată lumea” și că PSD caută acum să se disocieze de aceste decizii deoarece vede în sondaje că pierde electorat.
„Cred că PSD a încercat să își recupereze electoratul. Se pare că nu a reușit. Pare că din toate sondajele pe care le avem, PSD e sub 20%.
Pare că această strategie nu a dat roade. În tot acest timp, v-am rugat să nu dăm replici, ce ați făcut cei mai mulți și vă mulțumesc. A fost un plan prin care PSD a încercat să fugă de răspundere. Erau frecvent situații în care la coaliție decideam de comun acord, fără scandal, dar tot ce pleca pe surse era total diferit”, a mai spus președintele PNL, potrivit surselor B1 TV.
Bolojan i-a acuzat apoi pe cei din PSD că au pus frână reformelor și a invocat-o pe cea a administrației. Apoi tot PSD a reproșat în public lipsa reformelor.
El a insistat apoi că toate deciziile, inclusiv creșterea TVA, s-au luat și cu acordul PSD: „Această strategie de a declara în aceste zile, așa cum vedeți, că cineva a decis unilateral, iar PSD nu a participat la decizii, e mincinoasă, nu are legătură cu realitatea, dar se promovează accelerat”.
„Am acționat ca un premier al României, al coaliției, nu al unui partid. Asta a însemnat să nu dau satisfacție. Altfel, coaliția ar fi ajuns la disoluție și tensiuni mai repede”, a mai afirmat Ilie Bolojan, în ședința liberalilor.
La rândul său, Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a spus că preferă un guvern cu partide mici decât să fie „brelocul PSD”: „PSD și-a săpat singur propria groapă și vrea să ne ia și pe noi. PSD nu mai e ce a fost. Se duce în cap. Și noi suntem un partid clasic, ne paște acest pericol. Ce vom face în următoarele luni va influența viitorul partidului. Mai sunt doar doi ani. Eu prefer să fiu cu conștiința împăcată că am luat decizia corectă să ducem generația mai departe. Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”.
El l-a apărat apoi pe Bolojan: „Dacă Ilie Bolojan nu făcea turul de forță pe care l-a făcut, luam mai puține procente decât USR”.
„Nu noi am aruncat România în criză. (…) Lucrurile sunt foarte clare. 2 opțiuni de a ne regăsi drumul de liberali sau a accepta rolul de al doilea partid”, a mai spus Ciprian Ciucu, în cadrul ședinței.