Pacienții din spitalele ieșene se află în pericol, din cauză că regulile de igienă sunt încălcate. La toaletele pacienţilor nu există hârtie igienică şi săpun, iar cadrele sanitare încalcă regulile interne şi umblă în echipamentele medicale pe străzi, potrivit adevarul.ro.
„Este absolut strigător la cer. Nu este hârtie, nici săpun, miroase urât, uneori femeile şi bărbaţii folosesc aceeaşi toaletă. Nu mi se par condiţii de spital nici pe departe. Este inacceptabil să nu acorzi lucruri de bun simţ bolnavilor”, a declarat o pacientă.
Și mai revoltător este faptul că unii medici se plimbă pe bulevard în echipamente, pentru a-și cumpăra mâncare și cafele. Mai mult, aceștia intră apoi cu papucii și cu hainele în spitale, chiar dacă acest lucru este interzis în regulament.
„Este strict interzisă părăsirea spitalului în timpul programului de lucru în echipamentul medical. În regulament sunt prevăzute sancţiuni de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă. Cei care sunt prinşi că încalcă aceste reguli trebuie să răspundă în faţa Comisiei de Disciplină”, spune doctorul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Dr. C. I. Parhon'' Iaşi.