Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat că excluderea lui Mircea Geoană din PSD va duce la întărirea partidului, precizând totodată că președintele Senatului „probabil nu a vrut să ajungă la timp”, referindu-se la ora stabilită pentru întrunirea Comisiei de integritate a PSD.
„Sunt convins că Dan Şova şi Comisia de Integritate au procedat corespunzător în cazul discutării cazului Mircea Geoană şi au fixat şedinţa la ora la care trebuia, dar, probabil, Mircea Geoană nu a vrut să ajungă la timp. Cred că PSD va ieşi întărit în urma excluderii lui Mircea Geoană şi nu vor fi probleme. Când s-a decis în BPN că trebuie înlocuit Geoană de la şefia Senatului, trebuia să se meargă înainte fără nicio ezitare, pentru că preşedintele Victor Ponta are nevoie de susţinere şi de sprijinul tuturor membrilor, nu de situaţii în care unii nu respectă deciziile conducerii„, a declarat Lăpuşan, citat de Mediafax.
Liderul PSD Cluj a declarat că președintele formațiunii social-democrate, Victor Ponta, are nevoie de susținerea tuturor membrilor partidului, nu de situații în care unii membrii ai PSD nu respect deciziile conducerii.