Cazul Hexi Pharma nu e de competența SRI, dar infecțiile sunt un caz de siguranță națională. Concluzia paradoxală aparţine serviciului român de informaţii în raportul pe care l-a înaintat până la urmă Comisiei Parlamentare de Control a activităţii SRI, potrivit B1TV.
În mod paradoxal, în ciuda descoperirilor făcute, SRI a considerat că scandalul dezinfectanţilor de la Hexi Pharma nu este unul de siguranţă naţională
"La nivelul SRI au fost şi sunt în derulare mai multe cazuri de securitate naţională în problematica infecţiilor nosocomiale şi intraspitaliceşti, din care au rezultat date şi informaţii relevante, inclusiv cu privire la Hexi Pharma, dar compania Hexi Pharma sau reprezentanţi ai acesteia nu au constituit, în sine, un caz de securitate naţională", arată raportul SRI dat Comisiei de control din parlament.
În consecinţă, arată SRI, nici Dan Condrea nu a fost filat în cadrul vreunei anchete.
"În urma Controlului realizat de Comisie a rezultat că, în cazul Hexi Pharma, nici compania şi nici persoanele menţionate în solicitarea Comisiei nu au făcut obiectul unor mandate de securitate naţională sau măsuri de supraveghere operativă", mai arată serviciul român de informaţii.
Paradoxurile SRI: Știam de infecțiile din spitale, dar nu este caz de siguranță națională
#DIRECT_ONE_ycfoda#
Premierul Cioloş consideră normală atitudinea serviciului de informaţii. Şeful guvernului a declarat pentru Digi 24 că cetăţenii trebuie să decidă cât de mult vor să implice serviciile de informaţii în probleme de acest gen.
„ Hexi Pharma şi alte lucruri de acest gen nu cred că doar serviciile de informaţii pot rezolva această problema. E totuşi paradoxal, pe de o parte ne revoltăm câteodată că serviciile de informaţii se implică prea mult în decizii importante pentru societate, în decizii administrative, şi, pe de altă parte, când apar probleme, în loc să ne punem întrebarea cum putem reforma sistemul şi dacă suntem capabili să acceptăm o reformă a sistemului, ne plângem că nu se implică prea mult serviciile de informaţii. Cred că trebuie să decidem la un moment dat ce vrem să facem şi dacă vrem să ne asumăm anumite schimbări”, a spus Cioloș.
Pe de altă parte membrii Comisiei Parlamentare de Control al SRI nu sunt deloc mulţumiţi de raportul serviciului.
„Dupa standardele mele nu știu ceilalți cetățeni din România acest caz are o gravitate deosebită și mă surprinde că nu a intrat, și nu a fost definit ca un caz de securitate națională”, au spus reprezentanți ai Comisiei Parlamentare de Control al SRI.
Fostul şef al statului, Traian Băsescu nu comentează implicarea SRI în scandalul Hexi Pharma, însă dă asigurări că nici moartea lui Condrea nu este mâna serviciului, aşa cum apăruseră speculaţii la un moment dat.
“Nu m-am pronunţat despre cazul Hexi Pharma, ceea ce rar mi se întamplă. Nu m-am pronunţat pe o problemă care pare importantă, în care serviciile sunt suspectate. Ce vă pot spune cu certitudine privind la speculaţii. Cine l-a omorât pe Dan Condrea? Exclus ca vreun serviciu românesc să se ocupe cu aşa ceva. Exclus. Ştiu foarte bine cum lucrează serviciile. Te pot compromite, te pot ajuta să ai un dosar, dar nu să meargă la abordări de tip mafiot. Asta nu pot să cred”, a spus Traian Basescu.