Mircea Geoană a atacat la Curtea Constituţională decizia de revocare a lui din funcţia de Preşedinte al Senatului. Însă imediat după ce plenul a votat, au apărut deja pronosticurile în privinţa celui care ar urma să preia şefia Senatului: printre numele vehiculate se află Marko Bella şi Titus Corlăţean.
Până acum, cel care ocupă funcţia de preşedinte interimar al Senatului este Petru Filip, vicepreşedinte al Camerei din partea PDL. Există posibilitatea ca tot acesta să fie şi propunerea democrat-liberalilor pentru şefia senatului.
Petru Filip este din 2008 senator în Parlamentul României din partea partidului Democrat liberal și totodată vicepreședintele Senatului. Însă şi Uniunea Democrat Maghiară din România vrea un candidat pentru şefia Senatului.
„Membrii grupului nostru la unison au fost de parere că trebuie să avem propriul nostru candidat. Nu am discutat persoana, suntem 9 senatori UDMR la fel de buni, la fel de bine pregătiți și de carismatici, avem coloana vetrebrală politică. Asa că oricare dintre noi poate fi candidatul grupului nostru”, a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda.
Uniunea intenționează să îl lanseze în cursa pentru șefia Senatului pe Marko Bella. Acesta a fost președinte al UDMR din 1993 până în 2011. În perioada 2004-2007 a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților în domeniul culturii, educației și integrării europene în Guvernul Tăriceanu. În 2009 a deținut funcția de vicepremier, în cadrul Guvernului Boc.
Şi UNPR-ul va lansa în cursa pentru fotoliul de la Senat un candidat. Este vorba despre Cristian Diaconescu. În prezent vicepreședinte al Senatului, Diaconescu și-a început activitatea în politică în 2000 când a fost ales depuptat pe listele PSD. Din 2004 și până în 2005 Diaconescu a ocupat functia de minstru al Justiției, pentru ca din 2008 și până în 2009 să fie ministru de Externe, pe vremea când facea parte din partidul social democrat. În 2010 a plecat din PSD și a devenit președintele UNPR.
Social democraţii stiu deja cine va fi candidatul pentru functia de presedinte al Senatului.
„Îl propunem pe domnul Titus Corlățean, îl suspunem la vot și în mod normal astăzi va fi ales ca președinte al Senatului”, declara miercuri președintele PSD, Victor Ponta.
Titus Corlăţean a ocupat în perioada 2005-2006 funcția de vicepreședinte al PSD, din 2004 este deputat în Parlamentul României, iar din 2006 președintele subcomisiei pentru Românii de pretutindeni.
Pentru ca noul președinte al Senatului să fie ales, este nevoie de votul majoritar al senatorilor din plen.