Zi decisivă pentru Diana Șoșoacă. Parlamentul European urmează să se pronunțe marți, de la ora 13:00, asupra solicitării venite din partea Parchetului General privind ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă. Decizia este inclusă pe agenda oficială a instituției europene și vine după un prim vot favorabil în comisiile de specialitate.
Eurodeputata, cunoscută ca lider al formațiunii SOS România, este vizată de acuzații serioase, printre care negarea Holocaustului și promovarea ideologiilor extremiste.
Votul în plen este programat marți, începând cu ora 13:00, potrivit G4Media, și reprezintă etapa finală a procedurii privind ridicarea imunității parlamentare. Anterior, Comisia pentru afaceri juridice (JURI) a Parlamentului European a analizat solicitarea și a emis un aviz favorabil: 17 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.
Cererea de ridicare a imunității a fost transmisă de Parchetul General din România, în cadrul unei anchete care o vizează pe europarlamentară pentru un număr de 11 infracțiuni.
Potrivit procurorilor, Diana Șoșoacă este acuzată de fapte precum propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului.
Conform comunicatului oficial, aceasta a fost inculpată pentru următoarele infracțiuni:
Ridicarea imunității parlamentare este necesară pentru ca autoritățile judiciare să poată continua procedurile legale împotriva unui eurodeputat. În cazul unui vot favorabil, ancheta ar putea avansa fără restricții procedurale.
Diana Șoșoacă este fondatoarea partidului SOS România, formațiune cunoscută pentru pozițiile sale radicale și discursul critic la adresa Uniunii Europene. De-a lungul timpului, aceasta a exprimat și opinii considerate favorabile Rusiei.