“Nu încerc să-i iau apărarea lui Şerban, dar nici nu m-aş vrea în locul lui”. Marian Godină îngroapă securea războiului în conflictul cu Huidu

Conflictul dintre polițistul Marian Godină și Șerban Huidu pare a fi pe final

După ce s-au contrat în mai multe rânduri pe Facebook, polițistul din Brașov a decis să îngroape securea războiului și să-și ceară scuze în mod public pentru faptul că a adus în conflictul dintre el și Mihai Găinușă numele lui Huidu.

Godină a decis să precizeze pe pagina sa de Facebook cum au stat lucrurile în momentul tragediei al cărui protagonist a fost Șerban Huidu și să-și ceară scuze pentru eventualele neînțelegeri.

„Pe 16 octombrie 2011, în timp ce eram de serviciu, şeful meu m-a sunat să-l iau de la birou şi să-l duc la Timişul de Sus unde avusese loc un accident rutier mortal. Am plecat într-acolo grăbiți, cu sirene şi girofaruri. Îmi amintesc că vremea era foarte rea şi că şeful meu mi-a zis de câteva ori să merg mai încet. Aflasem deja că unul dintre şoferi era Şerban Huidu, omul căruia îi luase permisul unul dintre colegii mei, cu doi ani în urmă, şi pe care îl ironiza de câte ori avea ocazia.

Am ajuns la fața locului şi am privit îngrozit la scena de acolo. Pentru că alți colegi de-ai mei făceau deja cercetarea la fața locului, am primit misiunea de a-l duce pe Şerban Huidu la Spitalul Județean Braşov pentru a-i recolta probe de sânge. L-am urcat în maşină şi am plecat spre Braşov. Nimeni nu scotea o vorbă, era linişte deplină. Probabil lipsa mea de experiență, starea emoțională după ce văzusem peisajul de acolo şi faptul că ştiam ce făcuse cu colegul meu, m-au făcut să nu mă mai pot abține să tac şi m-au transformat într-un dobitoc. Nu l-am jignit în vreun fel, dar i-am adresat lui Şerban vorbe grele. Omul era oricum în stare de şoc, iar eu, în prostia mea, m-am găsit să-i țin predici. Prost moment, prost polițist. Şerban mi-a zis să-l împuşc. Am reacționat la fel de idiot şi i-am spus că probabil aş face-o, dacă legea mi-ar permite.

Ajunşi la spital, după ce am terminat ce am avut de făcut, mi-am dat seama cât de prost am fost şi m-am dus să îi cer scuze. Mi-a strâns mâna şi se uita în ochii mei fără să-mi dea drumul. Avea lacrimi în ochi. Înainte să plec, i-am zis doar atât: fii tare!

Acum câteva zile, am greşit din nou față de Şerban, atunci când i-am băgat numele în răspunsul pe care i l-am dat lui Găinuşă, făcând o asociere total nepotrivită şi fără noimă, ținând cont că răspunderea e personală şi că oricum cei doi nu mai au nicio legătură. Şi chiar dacă ar fi avut, nu ar fi trebuit să invoc argumentul ăla pentru că nu era treaba găinuşei.

I-am cerut scuze lui Şerban şi la telefon, şi pe pagina lui de Facebook, dar mi-am dat seama că trebuie să-mi asum greşeala şi aici, pe pagina mea. Îmi asum şi înjurăturile pe care le voi primi acum, le merit.

Nu încerc să-i iau apărarea lui Şerban Huidu, dar nici nu m-aş vrea în locul lui. Din păcate, sunt mulți care, atunci când aud de el, încă reacționează la fel cum am reacționat eu în 2011. Sunt cei care consideră că lor nu li s-ar putea întâmpla niciodată un accident şi nu pot face diferența între culpă şi intenție.

Sper ca la această postare, să fiu singurul căruia îi sunt adresate comentariile răutacioase”, a scris Godină pe Facebook.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)