Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a anunțat că în Biroul Politic Național al partidului s-a decis organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile pentru alegerea noii conduceri.
„Suntem cu o conducere interimară, care e rezultatul prost obținut de PNL la prezidențialele de anul trecut, când împreună cu colegii de față am fost nominalizați interimari în conducerea PNL.
Un partid care e la guvernare are nevoie de o conducere care să aibă o legitimitate, pentru a adopta decizii, pentru a asuma politici publice, așa că Biroul a aprobat organizarea unui congres extraordinar, în următoarele 45 de zile, așa încât să existe o conducere legitimă”, a declarat Ilie Bolojan, după ședință.
Acesta a precizat că într-o viitoare ședință a Biroului Politic se va stabili cu exactitate calendarul, deoarece în prealabil trebuie organizat un Consiliu Național.
Întrebat dacă își va depune candidatura pentru șefia plină a PNL, Ilie Bolojan a răspuns că va decide împreună cu colegii de partid.
„Dacă înțelegem votul cetățenilor, trebuie să pregătim în anii următori transferul către alte generații, să deschidem partidul, să aducem oameni noi”, a mai precizat acesta.