Daniel Băluță, despre culisele emiterii autorizației pentru reabilitarea planșeului Unirii: „Un gest de respect pe care l-am interpretat ca atare”

Daniel Băluță, despre culisele emiterii autorizației pentru reabilitarea planșeului Unirii: Un gest de respect pe care l-am interpretat ca atare
Foto: Facebook @ Daniel Băluță

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat luni seara, în emisiunea News Pass, cu Laura Chiriac, că se aștepta ca Nicușor Dan să îi dea în cele din urmă aprobarea pentru începerea lucrărilor la planșeul din Piața Unirii:

“Sper să nu vă surprind: da, mă așteptam să primesc autorizația. În cursul lunii ianuarie am avut o discuție cu dânsul. Am pus niște lucruri la punct și eram convins că în cele din urmă domnul președinte va emite autorizația și este și un gest de respect pe care l-am interpretat ca atare, de aceea i-am și mulțumit pentru ceea ce a făcut și i-am urat succes în mandatul de președinte al României”.

Daniel Băluță a comentat și conflictul pe care l-a avut cu Nicușor Dan, când acesta a fost primar general, legat de planșeul de la Piața Unirii:

“Ar fi bine ca din ce în ce mai mulți oameni să se lupte, e e valabil și pentru mine, și pentru domnul Nicușor Dan, chiar dânsul a fost zilele trecute la Praid, unde nu s-au luat măsuri de prevenție. Cu toate aceste lupte, cu toate dorințele de a pune toate documentele la punct, de a avea tot ce ne trebuie, până la urmă, în această formulă, primarul Captitalei, împreună cu primarul de sector, au reușit să dea drumul unei lucrări foarte importante pentru bucureșteni și nu numai.

Ar fi bine ca din ce în ce mai mulți oameni să aibă dispute pe fapte concrete, pe lucruri pe care vor să le facă. Să se lupte să facă spitale, să pună în siguranță lucrări de infrastructură mare. Ar fi minunat să vedem lupte de genul acesta. Poate nu a fost cea mai fericită modalitate de exprimare. Ăla era tabloul din momentul ăla, nu a fost cel mai fericit. E o calitate să ai un simț uneori al exagerării. Cu certitudine, probabil că nu am procedat bine în momentul respectiv. Tensiunile și scenele astea nu sunt deloc pe placul meu”.