Un accident rutier s-a produs pe centura de vest a Aradului. Circulația nu a fost oprită

Un accident rutier s-a produs pe centura de vest a Aradului. Circulația nu a fost oprită
Foto: primaria.causeni.org

Un accident rutier s-a produs marți dimineață pe centura de vest a Aradului, la intrarea dinspre Nădlac spre Deva.

Două autovehicule au fost implicate într-un impact frontal, după ce șoferul unei Dacii Logan a dorit să vireze fără să se asigure. S-a ciocnit cu un autobuz care venea din sens opus și în care se aflau 40 de muncitori ce mergeau la o fabrică din zona industrială. Autobuzul a ricoşat şi a lovit panoul de preţuri al unei benzinării. Câţiva pasageri din autobuz au acuzat dureri după ce s-au lovit de scaune, însă nu au necesitat îngrijiri medicale.

Autoturismul Dacia a fost distrus în întregime. Pasagera care se afla pe scaunul din stânga al șoferului s-a ales cu fractură la claviculă și a fost dusă la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Camelia Tuduce, circulația nu a fost blocată, doar restricționată timp de o jumătate de oră în zona producerii accidentului.