Codul roșu de vreme extremă emis în această după-amiază a transformat Bucureștiul într-un adevărat câmp de luptă meteorologic.
Vijelia, cu rafale de peste 90 km/h, a adus grindină, ploi torențiale și fulgere în lanț. În plină manifestare a fenomenului meteo, vedeta Lora a transmis un mesaj disperat pe Instagram, povestind prin ce a trecut singură, acasă, în mijlocul haosului, potrivit Spynews.
„Mie rar mi-a fost dat să văd asemenea furtună, am crezut că îmi ia casa, deci am crezut că ia casa pe sus… eu nu am văzut așa ceva niciodată în viața mea… și acum e varianta blândă”, a spus artista.
Situația s-a complicat și mai tare pentru Lora, care a spus că un dulap imens din curte a fost dărâmat de vântul puternic, iar ea nu a reușit să-l pună la loc. În plus, a rămas captivă în casă, neputând să ajungă la una dintre pisicile pe care le are în grija.
„Trebuie să mai bag un pisic în casă și nu reușesc să ajung la el. Mi-au dărâmat dulapul din curte care e foarte lung, nu pot să-l pun la loc și sunt singură… aștept să-mi vină soțul”, a mărturisit cântăreața.
Un mesaj RO-ALERT, cu o avertizarea de cod roșu a fost emis pentru intervalul 17:27 – 18:00, cu prognoze de grindină de mari dimensiuni, vânt cu rafale de până la 90 km/h, averse torențiale de 15-30 l/mp și frecvente descărcări electrice. Furtuna a afectat mai multe cartiere ale Capitalei, iar rețelele de socializare s-au umplut rapid cu imagini ale dezastrului provocat în doar câteva zeci de minute.