Sunt discuții în PSD ca Marcel Ciolacu, fostul președinte al partidului, să candideze la șefia Consiliului Județean (CJ) Buzău, județul său natal.
„Da, sunt discuții ca Marcel Ciolacu să candideze la Consiliul Județean. Ar fi o mare onoare pentru noi, organizația, ca fostul premier să poată candida din partea PSD la CJ Buzău”, a declarat Romeo Lungu, președintele PSD Buzău.
Acesta a mai afirmat, pentru DcNews, că o candidatură a lui Ciolacu ar fi un plus pentru județ, date fiind rezultatele din Buzău în perioada mandatului său: „Uitați-vă la autostradă și la tot ce s-a făcut în județ în acești ani. E și meritul lui Marcel Ciolacu”.
Alegerile pentru șefia Consiliului Județean Buzău ar urma să aibă loc în noiembrie, când s-ar putea desfășura și scrutinul pentru Primăria Generală a Capitalei. Dar întâi e nevoie ca Guvernul să aprobe o Hotărâre în acest sens.
Postul din Buzău a rămas vacant după ce Lucian Romașcanu, cel care a câștigat alegerile în 2024, a ajuns membru al Curții de Conturi Europeană. Mandatul său se termină abia pe 30 iunie 2031.
În acest moment, funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău e exercitată interimar de Adrian Petre (PSD), vicepreședintele instituției.