„Google Day”, noua înșelătorie periculoasă. Cum funcționează campania de phishing

„Google Day”, noua înșelătorie periculoasă. Cum funcționează campania de phishing
Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

O campanie de phishing denumită „Google Day” circulă în aceste zile pe SMS și pe aplicațiile de chat, folosind tehnici tot mai sofisticate pentru a fura date personale și bancare. Escrocii trimit mesaje care anunță destinatarii că sunt „utilizatori norocoși” sau „câștigători” ai unor premii oferite de Google. Pentru a revendica așa-zisa recompensă, victimele sunt invitate să acceseze un link.

Site-ul spre care sunt redirecționați imită în detaliu paginile oficiale Google, astfel încât utilizatorii să nu bănuiască nimic. Odată ajunși acolo, li se cere să introducă date de autentificare sau informații personale. Prin acest mecanism, hackerii pot obține acces la conturile Google, parole și chiar date bancare. În plus, prin folosirea cookie-urilor sau a sesiunilor deja active, escrocii pot ocoli autentificarea în doi pași, ceea ce face atacul și mai periculos, relatează Ziare.com.

Ce face această înșelătorie atât de eficientă

Specialiștii în securitate informatică atrag atenția că succesul schemei se datorează realismului paginilor false și tacticii bazate pe emoție: promisiunea unui premiu imediat. Mulți utilizatori, convinși că este vorba despre o campanie legitimă, cedează tentației și introduc date sensibile fără să verifice cât de adevărat este mesajul.

Bitdefender avertizează că nu este prima tentativă de a exploata imaginea Google. De-a lungul timpului, infractorii cibernetici au folosit numele companiei pentru a conferi credibilitate unor fraude variate, scrie Playtech.ro.

Cum îți poți proteja datele de astfel de atacuri

Experții recomandă utilizatorilor să nu dea click pe linkurile primite prin SMS sau aplicații de chat, mai ales atunci când acestea primit premii neașteptate. Este important ca fiecare mesaj să fie verificat cu atenție, iar site-urile să fie accesate doar prin linkuri oficiale, indtroduse manual în browser.

Totodată, utilizatorii Gmail pot aplica o metodă simplă pentru a filtra mesajele suspecte: căutarea și ștergerea automată a mailurilor care conțin expresii precum „Google Day” sau „câștigător norocos”. În acest fel, se reduc considerabil șansele ca un mesaj fraudulos să ajungă să fie deschis.