Detaliul care ar putea schimba total ancheta. Ce se ascundea în apartamentul avocatei Vasilica Enache, unde a avut loc explozia din Rahova (FOTO)

Detaliul care ar putea schimba total ancheta. Ce se ascundea în apartamentul avocatei Vasilica Enache, unde a avut loc explozia din Rahova (FOTO)
Sursa foto: TikTok / @vasilica.enache3

Ancheta privind explozia din Rahova, tragedia care a zguduit Capitala pe 17 octombrie, scoate la iveală detalii surprinzătoare. Una dintre victime, avocata Vasilica Enache, locuia la etajul 5 , locul unde s-a produs deflagrația. Potrivit Cancan, femeia era singura proprietară din bloc care deținea o centrală pe gaz, aspect care a ridicat numeroase semne de întrebare.

Ce se ascundea în casa avocatei Vasilica Enache

O fotografie surprinsă în apartamentul ei, publicată anterior de avocată, ar putea schimba complet direcția anchetei. În imagine se observă, într-un colț al bucătăriei, două detectoare de gaz montate pe perete, un detaliu care ridică întrebarea dacă deflagrația putea fi evitată.

Sursa foto: TikTok / @vasilica.enache3

Ce spun vecinii și cum a reacționat Distrigaz

Supraviețuitorii exploziei susțin că mirosul de gaze era prezent cu câteva zile înainte de tragedie, însă autoritățile și furnizorii nu ar fi intervenit la timp. Locatarii spun că au făcut sesizări către Distrigaz și o altă firmă privată, însă, fără rezultat, potrivit Cancan.

Acum, ancheta penală urmează să stabilească cine a mințit și cine poartă responsabilitatea pentru moartea celor trei persoane și rănirea altor locatari.

Ce urmează pentru blocul afectat din Rahova

Autoritățile au început demolarea parțială a imobilului afectat de deflagrație. Operațiunea este complexă, din cauza plăcilor de beton armat care riscă să se prăbușească. Specialiștii spun că ultimele patru etaje vor fi demolate controlat, pentru a preveni noi accidente.

În paralel, compania Distrigaz a anunțat că va relua furnizarea de gaze naturale către imobilele din zonă care nu au fost afectate structural.

Criminaliștii au reluat, de asemenea, cercetările la fața locului, în încercarea de a determina cauza exactă a exploziei, dacă a fost vorba despre o scurgere accidentală, o defecțiune tehnică sau o eroare umană.

Descoperirea celor două detectoare de gaz din apartamentul avocatei ar putea fi un element-cheie. Ancheta urmează să stabilească dacă acestea funcționau corect la momentul exploziei și dacă au fost verificate la ultima mentenanță. Firma care a efectuat verificările tehnice urmează să fie audiată de procurori.