În mod normal, aniversarea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București ar fi trebuit să fie una dintre acele rare ocazii în care sportul suspendă politica. O celebrare a unei generații care a oferit României cea mai mare performanță din fotbalul de club, un moment de memorie colectivă în care culorile de partid dispar și rămâne doar respectul pentru istorie.
Manifestarea a fost organizată în sala Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, chiar cu o zi înainte de împlinirea a 40 de ani de la finala de la Sevilla. Inițiativa i-a aparținut deputatului AUR Ciprian Paraschiv, președintele comisiei, care a invitat componenții legendarei echipe pentru o ceremonie oficială de omagiere.
Numai că evenimentul organizat a transformat omagiul pentru Steaua București într-un un exercițiu de imagine pentru AUR. O sărbătoare a fotbalului s-a schimbat într-o oportunitate de capital politic.
Cadrul ales și modul în care evenimentul a fost pus în scenă au mutat centrul de greutate de la Steaua spre partidul organizator. Nu s-a simțit ca o recunoaștere instituțională a statului român, ci ca o ceremonie de partid găzduită în Parlament.
Aceasta este diferența esențială. Pentru că între „Parlamentul României omagiază Steaua” și „AUR organizează un eveniment cu Steaua în Parlament” există o distanță uriașă.
Foștii mari fotbaliști – Lăcătuș, Balint, Pițurcă, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Tudorel Stoica, Anghel Iordănescu și ceilalți – au ajuns, paradoxal, decorul perfect pentru branding politic.
Momentul-cheie a fost intervenția liderului AUR, George Simion, care a ținut un discurs în fața foștilor campioni.
„Vine discuția despre Steaua, cât valorează Steaua. Eu cred că aceste lucruri nu au preț. Pentru restul, așa cum zice reclama, există Mastercard. Vă mulțumim că ne-ați făcut mândri. Ceea ce a realizat poporul român prin dumneavoastră este unic și trebuie să fim conștienți de asta. Mulțumim că sunteți.”, a clamat George Simion.
Partea cea mai relevantă este că foștii jucători nu au venit pentru politică, ci pentru o revendicare legitimă: recunoașterea completă a meritelor lor.
Gabi Balint a citit o scrisoare în care componenții echipei au cerut ca toți membrii lotului din 1986 să beneficieze de indemnizații de merit, nu doar câțiva dintre ei, așa cum se întâmplă în prezent .
„Mulțumim pentru onoarea de a ne primi aici. Astăzi, la 40 de ani de la momentul în care o echipă românească scria istorie în Europa, ne aflăm aici cu recunoștință pentru invitația de a celebra împreună acea victorie. În 1986 nu am fost doar niște jucători pe teren, am fost o echipă, am fost bucuria și mândria unei țări întregi, trăite în același timp de milioane de români.
În acel moment, nu existau diferențe între noi, nume mari, importante sau mai puțin importante. Exista o singură echipă, un singur drum și o singură victorie., a declarat Gabi Balint, citat de GSP.ro.
„Astăzi, după 4 decenii, această victorie continuă să fie respectată și apreciată, dar simțim, în același timp, că această recunoaștere nu este deplină.
O parte dintre colegii noștri beneficiază deja de indemnizația de merit acordată de Statul român, un gest firesc pe care-l respectăm și salutăm. Pentru ceilalți, însă, deși parte a aceleiași performanțe, această recunoaștere nu a fost încă îndeplinită.
Înțelegem regulile și limitele existente, înțelegem că există proceduri, dar credem că sunt momente în care o performanță unică cere o decizie pe măsură, pentru că o victorie realizată împreună nu poate fi recunoscută doar pe jumătate. Nu cerem privilegii, tratament special; ne dorim doar ca această recunoaștere să fie dusă până la capăt, în mod firesc și drept.
Astăzi, în fața dumneavoastră, vă adresăm această rugăminte cu respect și cu încrederea că veți găsi soluția prin care această pagină importantă din istoria sportului românesc să fie închisă așa cum se cuvine. Am fost o echipă atunci, credem că este drept să fim tratați ca o echipă și astăzi. Mulțumim!”, a continuat Gabi Balint.
Steaua București ’86 merita o ceremonie națională, nu una de partid. Merita o recunoaștere asumată de stat, nu o regie de grup parlamentar.
Merita o celebrare în care întrebarea principală să fie „cum ne respectăm campionii?”, nu „cine câștigă politic din această imagine?”. Când legenda celei mai mari performanțe din fotbalul românesc ajunge fundal pentru branding politic, problema nu este doar de gust sau de protocol.
Este una de respect. Pentru că Steaua ’86 nu aparține niciunui partid.
Nu AUR.
Nu PSD.
Nu PNL.
Aparține memoriei colective.
Iar când un partid încearcă să confunde omagiul cu proprietatea simbolică, nu mai asistăm la o sărbătoare. Asistăm la o confiscare.