Un bărbat a încercat să forțeze cu mașina intrarea în Ambasada Rusiei la București. Forțele de intervenție ajunse la fața locului au reușit să-l imobilizeze. Testele făcute pe loc au arătat prezența unor substanțe interzise în corpul său.
Incidentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 03:15, la Ambasada Rusiei, situată în Sectorul 1.
Bărbatul a încercat să forțeze cu mașina poarta de acces în ambasadă. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, jandarmul de la postul de pază a reușit să-l oprească înainte ca aceasta să intre în perimetrul ambasadei.
El a chemat întăriri, la fața locului ajungând două echipaje de jandarmerie și un echipaj de intervenție antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI).
Individul a încercat să fugă, dar a fost blocat de forțele de intervenție. După somații repetate, el a ieșit din mașină și a fost imobilizat.
Bărbatul în cauză este cetățean român și are 53 de ani.
Testele efectuate de polițiști la fața locului au arătat că acesta avea în corp două substanțe interzise: benzodiazepină și amfetamină.
El a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru recoltarea de probe biologice, apoi la Brigada Rutieră, pentru noi verificări.
Jandarmeria Capitalei a mai transmis că nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale importante.