Wiz Khalifa, celebrul rapper american, a primit o condamnare definitivă din partea Curții de Apel Constanța. Instanța a stabilit o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare. Decizia vine după ce Thomaz Cameron Jibril, pe numele său real, a fumat marijuana pe scenă. Totul a avut loc în 2024, în timpul festivalului „Beach, Please”.
Instanța a admis apelul formulat de DIICOT. Magistrații au înăsprit considerabil pedeapsa față de cea stabilită inițial de Tribunalul Constanța. În primă instanță, artistul fusese sancționat doar cu o amendă penală de 3.600 de lei, echivalentul a 120 de zile-amendă, pentru aceeași faptă, notează Ziua de Constanța.
Curtea de Apel Constanța a admis apelul DIICOT și a modificat parțial sentința inițială. După rejudecarea cauzei, instanța a decis aplicarea unei pedepse de 9 luni de închisoare pentru Thomaz Cameron Jibril.
Acesta a fost găsit vinovat de deținere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu. Fapta este prevăzută și sancționată de Legea 143/2000.
„În baza art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 CPP, condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, …. la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. În baza art. 60 CP, dispune executarea pedepsei de 9 luni închisoare în regim de detenţie”, se arată în decizia dictată de Curtea de Apel Constanța.
Instanța a decis faptul că toate cheltuielile judiciare suportate de stat în etapa apelului vor fi achitate de acesta. Hotărârea pronunțată este definitivă.
Rapperul american Wiz Khalifa a ajuns în fața instanței în iulie 2024. Dosarul a fost deschis după ce artistul a fumat marijuana pe scenă. Momentul a avut loc în timpul unui concert susținut la festivalul „Beach, Please!” din Costinești. Conform DIICOT, acesta și-ar fi aprins o țigară cu canabis chiar sub privirile publicului.