Ameninţări incredibile lansate de trei cămătari victimelor lor. Interlopii ameninţau inclusiv cu răpirea copiiilor victimelor pentru a-i folosi pentru prostituţie şi cerşetorie. Datele apar în referatul procurorilor DIICOT pe baza căruia au decis reţinerea lui Titi Sgîrcitu şi soţilor Ion şi Lenuţa Croitoru. Cei trei sunt propuşi pentru arestare preventivă, informează B1 TV.
Cei trei cămătari recurgeau la ameninţări greu de imaginat pentru a pune presiune pe cei care se împrumutau de la ei şi nu mai aveau de unde să plătească datoriile.
"Din acel moment, Sgîrcitu Titi şi Croitoru Ion au început să-i ameninţe «că le scoate fetele la produs şi copiii la cerşit» şi «că le pune gâtul pe linia de tren» , recurgând inclusiv la acte de violenţă fizică toate acţiunile fiind comise în scopul de a primi sumele de bani pretinse"
Se arată în referatul procurorilor, care au decis să îi reţină pe cei trei pentru 24 de ore. Totul a ieşit la iveală după ce patru victime ale cămătarilor şi-au luat inima în dinţi şi au mers la poliţie.
Anchetatorii susţin că la finalul anului 2004, pe fondul unei relaţii de amiciţie cu Ion Croitoru, trei dintre cele patru persoane au împrumutat, prin intermediul acestuia, aproximativ 30.000 de euro de la Titi Sgîrcitu. Împrumutul a fost acordat cu condiţia ca aceştia să achite lunar 10 % din suma împrumutată. Datoria a fost achitată. Acelaşi lucru s-a întâmplat un an mai târziu, însă în 2008, o victimă, care împrumutase 40.000 de euro afectată de criza financiară, nu a mai putut restitui datoria şi dobânda aferentă.
În total, în acest caz, opt inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.