Gorj: Adolescent reținut după ce a amenințat-o cu moartea pe fosta iubită

Un adolescent de 17 ani din Gorj a fost reținut de polițiști sub acuzațiile de violare de domiciliu, amenințare și lovire, după ce și-a agresat și amenințat cu moartea fosta iubită, în casa ei.

De ce a fost reținut adolescentul

În noaptea de 6-7 februarie, băiatul a intrat în locuința fostei iubite, fără acordul ei, a agresat-o și a amenințat-o cu moartea. El avea și un cuțit asupra sa. Cea care a sunat la 112 a fost mama fetei.

„În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 6-7 februarie a.c., un tânăr de 17 ani, din comuna Plopșoru, ar fi pătruns, fără drept, în locuința fostei sale iubite, fiica apelantei, având asupra sa un cuțit.
În aceste împrejurări, în urma unor discuții anterioare, acesta a amenințat-o cu suprimarea vieții, provocându-i o stare de temere, totodată exercitând acte de violență asupra ei, în sensul că ar fi împins-o în gardul curții și ar fi strâns-o de bărbie, provocându-i suferințe fizice”, a transmis IPJ Gorj.

Băiatul a fost reținut pentru 24 de ore și e cercetat pentru infracțiunile de violare de domiciliu, amenințare și lovire.