Ministerul Justiției a publicat proiectul ordonanței de urgență privind grațierea. În documente puse în dezbatere publică de către minister se precizează graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. (Detalii AICI)
Un beneficiar al acestor prevederi ar putea fi nimeni altul decât Cristian Borcea. Aflat în închisoare după ce a fost condamnat în dosarul trasferurilor, Borcea s-ar putea încadra în categoria celor care au în întreținere copii sub cinci ani. Fostul finanțator de la Dinamo are trei copii cu vârste de sub cinci ani.
Unul dintre cei care au remarcat acest lucru este jurnalistul Liviu Avram.
„Nu cumva Cristian Borcea nu are un copil mic, recent livrat țării și conceput în pușcărie? Legea lui Grindeanu&Iordache i-ar reduce la jumătate pedeapsa :-D”, a scris acesta pe Facebook.