Sute de kilograme de lumânări contrafăcute au fost confiscate de judecătorii de la Tribunalul Iași, în cadrul unei anchete unde există suspiciuni de fapte de evaziune fiscală, informează Adevărul.
Este vorba despre 300 de kilograme de lumânări care se află acum în custodia statului și au fost depozitate alături de topoare, bâte sau cuţite sechestrate folosite în timpul unor infracţiuni cu violenţă.
Investigația vizează un dosar deschis în anul 2011 de autorităţile judiciare din Iaşi şi care a fost clasat din lipsă de probe incriminatorii la începutul anului 2016.
Totul a început după ce Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a reclamat că la Miroslava s-ar fi descoperit o fabrică ce producea lumânări cu inscripţia MMB fără a avea permisiunea unităţii de cult.
Deși mai multe persoane au fost investigate în acest caz, nimeni nu a fost incriminat și trimis în judecată.
Potrivit procedurilor, cele 300 de kilograme de lumânări ce au fost confiscate vor putea fi valorificate de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.