Ambasada Republicii Federale Germania a anunțat printr-un comunicat de presă care este poziția Guvernului față de evenimentele politice în România și a precizat că "aceste decizii nu reprezintă în niciun caz un semnal bun şi corect, şi având în vedere unele decizii iminente, la nivelul Uniunii Europene, ce privesc România"
Guvernul federal german este de părere că "prin intermediul ordonantei de urgenta, guvernul României a trecut peste îndoielile majore ale preşedintelui României, ale justiţiei şi ale unei largi părţi a populaţiei", potrivit HotNews.
"Urmărim cu o oarecare îngrijorare aceste evoluţii. Pentru că şi o mare parte a societăţii civile din România îşi exprimase, deja, foarte clar, îngrijorările cu privire la deciziile luate şi la subiectul despre care este vorba", se mai arată în comunicatul respectiv.