CLIPE DE COȘMAR în Timiș! S-a produs un ACCIDENT GRAV în care au decedat două persoane, iar alte trei sunt rănite (VIDEO)

În judeţul Timiş a avut loc un accident cumplit soldat cu cinci victime. Autorităţile au intervenit în forţă, iar circulaţie este oprită. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite și au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit frontal pe DN69, la ieșire din localitatea Sânandrei, județul Timiș.

„S-a acționat cu două autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, 14 subofițeri, două ambulanțe SAJ și echipaje de la poliție și criminalistică”, a declarat, pentrupurtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, Bogdan Mutu. Autoritățile din județul Timiș continuă investigațiilepentru a stabili cum s-a produs accidentul, potrivit stiripesurse.ro.

CLIPE DE COȘMAR în Timiș! S-a produs un ACCIDENT GRAV în care au decedat două persoane, iar alte trei sunt rănite

#DIRECT_ONE_9ukupq#

Tags: