Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit duminică, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, despre înzestrarea armatei române. Băsescu susține că achizițiile trebuie făcute cu eficiență.
”Noi am avut foarte multe programe pentru înzestrarea armatei. Și acum sunt anunțate cu surle și trâmbițe programe. Poate vreodată în isoria României se vor face publice niște ședințe CSAT în care acuzam pur și simplu Executivul de nefinanțarea dotării armatei, mai ales premergător evenimentelor din Georgia, din 2008.
La un moment dat, aveam foarte mulți militari care mureau în Afganistan din cauza faptului că blindajul tansportoarelor noastre era insuficient pentru tipul de bombe artizanale care erau plasate în zona lor de activitate. Și am cerut, în calitate de comandant al Armatei, «ați cumpărat transportoarele Piranha, fuga cu ele în Afganistan». Era ministru domnul Meleșcanu. După ce mi s-a raportat că au ajuns transportoarele Piranha în Afganistan, la câteva luni am vrut să merg acolo să văd la treabă transportoarele. Erau pitite după cazărmile militarilor și militarii noștri primiseră mașini blindate de la americani.
Și achizițiile astea de armament trebuie făcute cu eficiență. Nu vorbesc de faptul că acele transportoare aveau o clasă de protecție redusă pentru războiul din Afganistan.
În România, la un moment dat, au fost niște resurse și s-au cheltuit pe niște echipamente care nu erau exact ce trebuia armatei române.
Esențial este să achiziționăm echipamentele de care generalii spun că au nevoie, dar nu generalii de la înzestrare, ci generalii care răspund de comanda trupelor, oamenii din Statul Major, oamenii cărora le cerem să ne apere teritoriul”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu, despre înzestrarea armatei: Esențial este să achiziționăm echipamentele de care generalii spun că au nevoie, generalii care răspund de comanda trupelor
#DIRECT_ONE_1he6ht#
Întrebat de ce premierii din ultimii zece ani au refuzat să aloce bugetul de 2,38% din PIB pentru înzestrarea armatei, Băsescu a răspuns: ”Pentru că nu au niciun fel de viziune. Atunci când am încercat să creez conflict legat de nerespectarea punctului de vedere al CSAT, CCR a spus că punctul de vedere al CSAT este facultativ.
Pe fond aveam o inconștiență poate istorică în a ne finanța pe timp de pace armata ca să fim siguri în timp de război, cine crede finanțează armata când începe conflictul, atunci doar constată că are teritorul ocupat.
Armata trebuie finanțată pe timp de pace. Eu vă dau scris că nu vor da 2% la înzestrarea armatei anul acesta.
Fără să dotăm armata nu avem cum să evoluăm pozitv. O națiune poate să își facă planuri pe termen lung în momentul în care este sigură. Noi nu avem încă securitate dată chiar de armata noastră care ar trebui mult mai bine dotată în raport cu zona în care ne aflăm, chiar dacă la nivelul armatei s-au făcut eforturi extraordinare să avem o resursă de securitate, dar trebuie mult mai mult în raport cu zona în care ne aflăm”.