Un român a fost condamnat după ce s-a dat drept o BRUNETĂ FOCOASĂ şi i-a ÎNȘELAT cu zeci de MII de DOLARI pe străinii ÎNDRĂGOSTIȚI

Eduard Gabriel Căpăţână a primit o condamnare de 2 ani şi 8 luni cu suspendare din partea judecătorilor. Bărbatul a înşelat cu zeci de mii de dolari numeroși cetăţeni străini, însă decizia nu este una definitivă. Însă el a fost obligat să restituie 19.000 de dolari către una dintre victimele sale, americanul Michael Durante, potrivitadevarul.ro.

Suma a fost trimisă în perioada noiembrie 2007-decembrie 2010 către cea pe care el o credea o frumoasă brunetă.Americanul și-a dat seama mult prea târziu că este victima unei înşelăciuni şi atunci a alertat Poliţia. Oamenii au aflat ulterior că în spatele identităţii unei brunete focoase era, de fapt, Eduard Gabriel Căpăţână.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 care i-a șocat până și pe anchetatori cu inventivitatea sa infracţională. Oamenii legii au descoperit că, în perioada 2007-2012, el a creat mai multe conturi care conţineau cuvintele „sweat”, „hot“, „Gabi”, „Angel“, „cry” şi „bamby” și se dădea drept o femeie fără resurse financiare, dar care ar fi fost dispusă să se căsătorească cu doritorii.

Un american, James Albert McDaniel a rămas atât impresionat de personajul creat de Eduard Gabriel Căpăţână, încât i-a trimis 27.000 de dolari în perioada noiembrie 2007-noiembrie 2009. McDaniel și-a dat seama că a fost păcălit şi a depus plângere la Poliţie. Lui Eduard Gabriel Căpăţână i-a fost făcut un dosar penal pentru înşelăciune, iar Judecătoria Galaţi l-a condamnat la sfârşitul lui 2015 pe gălăţeanul inventiv la doi ani de închisoare cu suspendare şi l-a obligat să îi restituie banii victimei, James Albert McDaniel.

Ultima oră
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)
20:11 - România marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare și religioase. Cum vor avea loc manifestările din București și din țară
19:59 - Bucureștiul schimbă regulile pentru evenimentele private. PMB vrea mai puține blocaje și festivaluri mai bine organizate
19:49 - Tanczos Barna, dezvăluiri despre formarea Guvernului Bolojan: „Nu era nimeni care să vrea să fie premier și să evite dezastrul bugetar. A acceptat Bolojan. De ce să renunțe acum?”
19:27 - STB cumpără 46 de tramvaie noi şi 100 de troleibuze articulate. Când vor intra în circulație noile investiții
19:27 - Obiceiurile de seară care îți pot obosi inima. Care este recomandarea cardiologului pentru corpul tău