Jurnalistul Stelian Tănase trece în revistă, într-un articol publicat pe blog-ul personal, felul în care s-a schimbat România în cei aproape o sută de ani care au trecut de la Marea Unire din 1918.
Susținând că politicienii folosesc în interes propriu aniversarea unui secol de stat românesc, Stelian Tănase se întreabă dacă bilanțul care urmează să fie făcut anul viitor va fi unul pozitiv. Iar răspunsul vine tot de la jurnalist. Astăzi avem ”o societate stîlcită”, ”o țară de lumea a treia, subdezvoltată”, scrie Tănase.
”Politicienii au luat inițiativa în folos propriu să aniverseze cu secol de stat românesc ca sa facă – cf obiceiului lor – un bilanț pozitiv. Dar este pozitiv acest bilanț? mă întreb. Avem ce sărbători? Trebuie să ne simțim mîndri? Idealurile din 1918 au fost îndeplinite? România de azi este ceea ce sperau înaintașii noștri să fie după un secol? Ce am avut așadar între 1918 și 2018?
Întîi o perioadă de pace. Vreo 20 de ani dar și aceștia întrerupți în 1927 prin moartea regelui Ferdinand și a lui IIC Brătianu. O întreagă epocă, începută în 1866, se încheia. Urmează o perioadă (pînă 1940) de frămintari și nereușite. Democrația liberală, regimul parlamentar se prăbușesc. Urmează regimul de dictatură militaro-legionar, apoi militar.
Adeziunea la Axă, pierderea războiului și invazia Armatei roșii. Toate nenorocirile petrecute în drapelenumai cîțiva ani. 2/ Se instalează pentru 45 de ani regimul bolșevic și distrugerea a tot ce fusese înfăptuit în România mare după 1866. 3 / Urmează din decembrie 1989 pînă azi 27 de ani de tranziție ratată de la comunism la capitalism. Pe direcția – înapoi la democrație și regimul parlamentar! A rezultat ce avem azi – o societate stîlcită, un cacapitalism dizamornic, o lumea a inechităților și o țară de lumea a treia, subdezvoltată. Nu suntem încă o țară de tip occidental, modelul din 1918 – așa cum am sperat atunci cînd s-a prăbușit regimul comunist”, scrie jurnalistul.
Acesta mai subliniază că interesul pentru aniversarea centenarului Marii Uniri există doar la nivelul elitelor, acest subiect ieșind din ”sfera intereselor reale” ale oamenilor obișnuiți care nu se gândesc la istorie și trăiesc ”într-un prezent continuu”.
”La nivelul elitelor există un anumit interes – meschin – pentru aniversarea acestui centenar. Dar lumea românească a omului obișnuit, desțărat, mica lume a capului de locuitor, este complet neinteresată de subiect. Nici nu știe ce anume s-a întîmplat în 1918 și de ce este important acel an. Tema centenarului iese din sfera intereselor lui reale – a salariilor și pensiilor, a puterii de cumpărare, a facturilor și locurilor de muncă. Nu e interesat de istorie, de trecut. Trăiește într-un prezent continuu. Populația este tarată de analfabetism (real si funcțional) și de semianalfabetism cronic – cel mai mare procent din Europa. Acesta ar trebui să fie cred fondul discuției, dar cu cine să o porți!?”, a mai scris Stelian Tănase.