Arabia Saudită a respins vineri un raport al ONU care acuză coaliția arabă implicată în Yemen de uciderea sau rănirea a 683 de copii și de atacuri asupra a zeci de școli și spitale, relatează agerpres.ro
ONU a publicat joi o listă neagră a țărilor și entităților care au comis în 2016 crime sau acte de mutilare asupra copiilor. În această anexă a raportului anual al secretarului general al organizației privind copiii și conflictele armate este menționată și Arabia Saudită. Raportul nu implică măsuri împotriva țărilor respective.
Guvernul de la Riad a afirmat că documentul este inexact și induce în eroare și a susținut, prin ambasadorul la ONU Abdallah Al-Mouallimi, că acționează "cu maximum de atenție și precauție pentru a evita rănirea civililor".