Ministrul Justiției îi dă o veste proastă lui Dan Voiculescu. De ce legea PSD care ajută condamnații nu-i va fi de folos și fostului senator

Ministrul Justiției îi dă o veste proastă lui Dan Voiculescu. De ce legea PSD care ajută condamnații nu-i va fi de folos și fostului senator

Ministrul Justiției îi dă o veste proastă lui Dan Voiculescu. Fostul senator, eliberat mai devreme, deși nu a plătit prejudiciul de 60 de milioane de euro către stat, a intentat un proces în care cere să i se aplice legea recursului compensatoriu. În baza acestei legi, câteva sute de condamnați au ieșit mai devreme din închisoare pe motiv că au stat în condiții grele de detenție și alți peste 3.000 vor ieși în perioada următoare.

Voiculescu a fost eliberat deja, dar vrea să se folosească de această lege pentru a i se scurta şi perioada în care trebuie să se prezinte regulat la serviciul de probaţiune.

Tudorel Toader a explicat că nu este posibil aşa ceva, informează Digi24.

”Faceți deosebirea între liberare condiționată și eliberare la termen. Eliberarea la termen… s-au împlinit trei ani, cu sau fără legea asta, îi dai drumul. Nu mai chemi judecătorul dacă el a stat trei ani de zile. Liberarea condiționată o apreciază judecătorul, stabilește după ce constată că fracția obligatorie este executată și că nu sunt alte impedimente. Liberarea înseamnă să îl scoți din penitenciar. Dacă ăla e deja eliberat, de unde să îl mai scoți? El e acasă. Nu poți să îi mai dai zile libere ca să iasă din penitenciar”, a declarat Ministrul Justiției.