Răsturnare de situație în cazul tentativei de omor de la stația de metrou Costin Georgian.
După ce Poliția Capitalei a susținut că nu a primit apelul de la 112 privind tentativa de omor de la metrou, reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) afirmă că a fost un apel la numărul unic de urgență, în jurul orei 16.30, de la tatăl tinerei care a reușit să se salveze după ce a fost împinsă spre șinele de metrou de femeia care ulterior a omorât o altă fată la stația Dristor 1.
În acest caz, STS lasă să se înțeleagă că operatoarea nu și-a făcut datoria și a sesizat Parchetul Militar.
"Centrul de Primire Apeluri de Urgenţă 112 Bucureşti-Ilfov a fost recepţionat un singur apel telefonic, la ora 16:31:15, cu o durată totală de 2 minute şi 2 secunde.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a sesizat parchetul militar în vederea efectuării cercetărilor ce se impun privind eventualele încălcări ale legii de către operatoarea 112 care a procesat cazul.
Cu privire la evenimentul din staţia de metrou Dristor 1, din seara aceleiaşi zile, facem precizarea că primul apel a fost recepţionat la ora 19:56:52 şi a fost transferat la dispeceratele de urgenţă ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti", se arată în comunicatul STS.